Cu opt etape pînă la finalul campionatului, promovarea în prima ligă pare să devină o luptă în trei între Academia Clinceni, Chindia Târgovişte şi U Cluj. Asta după ce alte două formaţii din plutonul de la vîrful clasamentului, FC Snagov şi Petrolul Ploieşti, au mutat decisiv pe băncile tehnice cu doi păcălici: Eugen Trică respectiv instructorul sportiv Gigi Nulţescu. Prin urmare, foarte probabil, dintre Clinceni, Chindia şi U se vor alege cele două promovate direct, cea de a treia urmînd să dispute barajul cu o echipă din Liga 1. Situaţia la zi se prezintă astfel:

1. Academia Clinceni 70p

2. Chindia Tîrgovişte 66p

3. U Cluj 63p.

Prima concluzie e tristă. Chiar dacă batem tot în cele opt meciuri rămase, tot mai avem nevoie şi de jocul rezultatelor pentru a putea promova direct. Cele trei echipe mai au de jucat cu:

Academia Clinceni

acasă- Metaloglobus, Energeticianul, U Cluj, FC Argeş

deplasare- Tîrgovişte, ASU Poli Timişoara, Bacău, Petrolul

 

Chindia Tîrgovişte

acasă- Clinceni, Baloteşti, Metaloglobus, Luceafărul Oradea

deplasare- UTA, Snagov, Pandurii, Energeticianul

 

U Cluj

acasă: Ripensia, UTA, Snagov, Pandurii

deplasare: Brăila, ACS Recaş Timişoara, Clinceni, Baloteşti

Aparent, Academia Clinceni are cel mai greu program dintre cele trei echipe care se bat la promovare. Însă, pe de altă parte, are un avans de şapte puncte faţă de locul trei, ceea ce înseamnă că, pentru a trece în clasament peste Clinceni, U este obligată să învingă pe terenul acesteia în meciul direct. Pe lîngă această condiţie obligatorie, mai e nevoie ca Academia Clinceni să mai facă încă cel puțin doua egaluri pentru a fi depăşită de U cu obligativitatea ca aceasta să cîştige toate cel opt meciuri.

De fap, meciul cheie pentru noi este cel de peste două etape: Chindia Tîrgovişte vs. Academia Clinceni. În funcţie de rezultatul înregistrat acolo, Universitatea are următoarele variante de promovare directă:

Chindia- Clinceni 1

Dacă Tîrgovişte se impune în faţa actualului lider, pentru Universitatea scad şansele de a mai ocupa unul din primele două locuri. Va trebui să aştepte o înfrîngere a Chindiei cel puţin într-un meci şi să bată tot, inclusiv în deplasarea de la Clinceni. În varianta în care Clinceni pierde la Târgovişte, Universitatea trece peste Academia doar dacă o bate la rândul ei în meciul direct şi aceasta mai face cel puţin un egal într-un alt meci.

 

Chindia- Clinceni X

Dacă Chindia şi Academia fac egal, U depinde în continuare şi de alte rezultate pentru a depăşi cel puţin una dintre ele. Are nevoie ca Tîrgovişte să mai facă măcar un egal într-un alt meci şi U să bată tot, inclusiv la Clinceni. Pentru a trece în faţa Clinceniului în caz de egalitate în meciul dintre Academia şi Tîrgovişte, U trebuie şi să bată în deplasarea de la Clinceni şi Academia să mai facă cel puțin un egal.

 

Chindia- Clinceni 2

După părerea mea acesta este cel mai bun rezultat pentru U. În primul rînd pentru că nu mai depinde de nimeni şi trece peste Chindia datorită rezultatului direct. Mai mult, dacă Chindia mai pierde trei puncte până la meciul dintre Clinceni şi U, atunci mergem în deplasare cu un joker în buzunar: putem, victoria de la Clinceni nu mai este obligatorie şi putem chiar pierde acel  meci fără a coborî de pe poziţia de promovată directă!

 

Sigur că toate calculele promovării pot suferi corecţii în funcţie de rezultatele de etapă, dar principiul rămâne acelaşi: U este avantajată de o victorie a Clinceniului la Tîrgovişte.

Până atunci, să urmărim în această etapă două meciuri care ne interesează (bine, pe lângă victoria noastră la Brăila):

UTA- Chindia- Unul dintre puţinele locuri în care Chindia mai poate pierde puncte în cele opt etape rămase. O victorie a gazdelor ne trimite deja pe loc de promovare după care aşteptăm mai liniştiţi meciul Chindia- Clinceni

Dacia Mioveni- Petrolul- Dacă Petrolul se încurcă la Mioveni suntem în proporţie de 90 la sută siguri cel puţin de locul care duce la baraj pentru ca lasam Petrolul la 6 sau 8 puncte in urma noastra.

Mihai Hossu

Comentarii